Poți să iei toate religiile lumii și să le pui pe toate într-o singură categorie. Pentru că religia spune că există un Dumnezeu și că pot ajunge la El făcând anumite lucruri. Și apoi, separat de ele, este creștinismul. Creștinismul spune că Dumnezeu ni S-a descoperit pe Sine însuși - și prin Evanghelie, prin ceea ce El a făcut, putem să fim împăcați cu Dumnezeu.
Brad Brandt
Brad Brandt este pastor la Biserica Baptistă Wheelersburg, Ohio, SUA, din 1987, unde slujește alături de soția sa, Sherry. Este de asemenea consilier biblic certificat și membru în Asociația Consilierilor Biblici Certificați (ACBC) din SUA. El iubește predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, așa încât oamenii să-L iubească și să trăiască pentru Isus Hristos.
Una din marile redescoperiri ale Reformei – în special ale lui Martin Luther – a fost faptul că cuvântul lui Dumnezeu vine la noi în forma unei cărți, Biblia. Luther a înțeles acest adevăr plin de putere: Dumnezeu păstrează mântuirea și sfințirea din generație în generație prin intermediul unei cărți a revelației, nu al unui […]
Într-o noapte friguroasă de aprilie, unsprezece măicuțe s-au strecurat în liniște într-o căruță cu pește și au așteptat ca Leonard Koppe, consilierul orașului, să înceapă să conducă, numărând minutele tensionate până când vocația lor monahală avea să se sfârșească pentru totdeauna. Aceste femei, scoase pe furiș din mănăstirea de maici din Nimbschen, Germania (într-o evadare […]
Tabloul lui Lucas Cranach cel Tânăr intitulat „Der Weinberg des Herrn” (1569), expus la Biserica Sfânta Maria din Wittenberg, Germania, îi portretizează pe reformatorii de la Wittenberg lucrând cot la cot ca fermieri pe un deal, îngrijind lăstarii în creștere și strângând recoltele. Deși sarcina lor este grea, munca acestor reformatori conlucrători este în mod […]
Începutul Catehismului de la Heidelberg (1563) face una dintre cele mai răsunătoare mărturisiri de credință din toată istoria creștină: Î: Care este singura ta mângâiere în viață și în moarte? R: Că nu sunt al meu, ci aparțin cu trupul și sufletul, atât în viață cât și în moarte, Mântuitorului meu credincios Isus Cristos. Catehismul […]
Nu ni se spune doar să supunem la test duhurile, ci ni se dau și instrumentele prin care putem să facem aceasta. Cum am putea ști dacă o bancnotă este falsă sau nu dacă nu o comparăm cu originalul?
Cum arată acel Duh venit de la Dumnezeu? Care sunt lucrurile pe care el le mărturisește și prin urmare sunt compatibile cu adevărul?
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști.
Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora.
Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa.
Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.
Brad Brandt este pastor la Biserica Baptistă Wheelersburg, Ohio, SUA, din 1987, unde slujește alături de soția sa, Sherry. Este de asemenea consilier biblic certificat și membru în Asociația Consilierilor Biblici Certificați (ACBC) din SUA. El iubește predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, așa încât oamenii să-L iubească și să trăiască pentru Isus Hristos.