Suntem pelerini și călători pe cale. Uneori este o cale a durerii. Iar calea aceasta a durerii și problemelor poate fi cauzată de oameni. Dar acela nu este un moment al mâniei, acuzărilor și disprețului. Este un moment al credinței și al iertării. Iar sufletul nostru poate să vorbească și să cânte în astfel de momente. Ce spune inima ta? Cui îi vorbește? Reflectă cuvintele care trec prin mințile și inimile noastre încredere și credință în Dumnezeu?
Avem intrare liberă, fără atenții, fără a da din coate, fără reciprocități, fără titluri, fără nimic. Regele Isus ne-a făcut fiecăruia dintre noi care credem în El o favoare nemeritată și suntem peste măsură de binecuvântați.
Să te rogi în numele lui Isus, dragilor, nu înseamnă rostirea unui cuvânt magic prin care poți obține ce-ți dorește inima. Să te rogi în numele lui Isus nu înseamnă o viață lipsită de suferință și încercare.
A veghea în rugăciune cu mulțumire pleacă de la prezumția că avem tendința de a ne abate de la o atitudine mulțumitoare atunci când ne rugăm. Implică de asemenea depunerea unui efort conștient și disciplinat în a fi mulțumitori.
Noi zicem de multe ori: „Dacă Dumnezeu mi-ar împlini dorința cutare, atunci aș fi și eu mulțumitor.” Sau: „Dacă nu aș trece prin suferința sau încercarea aceasta, atunci aș putea și eu să nu mai cârtesc și să fiu mulțumitor.”
Creștinii de-a lungul secolelor nu au avut o viață ușoară. Există un vicleșug pe care mulți predicatori l-au folosit și încă îl folosesc atunci când îi cheamă pe oameni să se pocăiască. Le promit oamenilor că dacă s-ar pocăi, atunci toate problemele lor s-ar rezolva și viața ar fi un rai pe pământ. Aceasta este o mare ticăloșie, este o falsă evanghelie.
Mulțumirea în rugăciune ne îndreaptă privirea înspre purtarea de grijă a lui Dumnezeu din trecut și ne întărește credința cu privire la prezent și viitor. Mulțumirea ne ajută să recunoaștem că nu știm întotdeauna ce este cel mai bine pentru noi și ne arătăm disponibili ca Dumnezeu să își îndeplinească cu noi scopurile Lui mai înalte și mai bune.
„Dumnezeu este credincios în raport cu promisiunile făcute lui Israel în trecut, deși mântuiește doar pe unii, fie dintre evrei, fie dintre neamuri.
Dumnezeu este suveran și liber să aleagă pe cine vrea. Argumentul lui Pavel este că avem un Israel spiritual în mijlocul unui Israel fizic și că acel Israel spiritual există prin această alegere liberă și hotărâtoare a lui Dumnezeu.
Ce face Pavel aici este să declare atât responsabilitatea noastră, a oamenilor, cât și partea lui Dumnezeu și ce face Dumnezeu. Trebuie să-L alegi pe Isus - ești invitat să o faci. O faci? Te pocăiești de păcatele tale? Crezi în Evanghelie? „A, păi nu știu dacă Dumnezeu m-a ales!” Serios? Dar ia alege-L tu pe Dumnezeu, crede în Dumnezeu și pocăiește-te și să vezi că Dumnezeu te-a ales! De unde știi că Dumnezeu te-a ales sau nu te-a ales? În ce fel poți să cunoști tu mintea lui Dumnezeu? Nici Iov nu a putut, nici Isaia... Declară Isaia: „Cine poate să înțeleagă modul în care lucrează Dumnezeu?” Revino cu picioarele pe pământ: tu ești om. Preocupă-te doar de un lucru: să crezi și să te pocăiești. În felul acesta gândește Pavel. În felul acesta gândește Noul Testament.”
Cum ține Sabatul o persoană care crede în Cristos? Este învățătura biblică una conform căreia o zi din șapte trebuie ținută într-un mod diferit față de celelalte șase zile? Sau este învățătura biblică una conform căreia ne odihnim în lucrarea perfectă și completă a lui Cristos?
