Cum ține sabatul cel care crede în Hristos? Învățătura biblică ne îndeamnă oare să trăim o zi din șapte într-un mod diferit față de celelalte șase zile – sau ne îndeamnă să ne odihnim în lucrarea desăvârșită și completă a lui Hristos? John G. Reisinger, teolog, evanghelist, pastor și autor, analizează aceste întrebări într-un mod care ne ajută să apreciem într-o lumină nouă lucrarea pe care Hristos a împlinit-o pentru păcătoși. John afirmă: „Evanghelia este povestea modului în care Hristos «a împlinit lucrarea pe care Tatăl Mi-a dat-o să o fac». A învăța Evanghelia înseamnă a învăța despre El și despre lucrarea pe care a venit să o împlinească.” Faptul că Hristos este Sabatul credinciosului este arătat clar din Scripturi. Hristos a asigurat omului căzut ceea ce omul nu ar fi putut câștiga niciodată prin propriile sale fapte. Hristos a făcut tot ceea ce Tatăl a dorit și a inaugurat epoca în care credincioșii se odihnesc în El. Dorința autorului este ca învățătura din această mică broșură să-l încurajeze pe copilul lui Dumnezeu să găsească bucurie, pace și odihnă pe măsură ce se încrede în lucrarea desăvârșită a Domnului și Mântuitorului său, adică Hristos.
Dumnezeu a creat lumea în șase zile. Tot ceea ce El a proiectat și a creat a fost terminat. El a încheiat lucrarea creației, iar Scriptura spune că în a șaptea zi El s-a odihnit de toate lucrările pe care le-a făcut. Totuși, omul a păcătuit și a căzut, iar un blestem a fost pus pe întreaga creație. Dumnezeu s-a întors la lucru. Până când Isus a venit, Tatăl a lucrat pentru a pregăti lucrarea de răscumpărare, iar Isus a venit să împlinească lucrarea de răscumpărare pe care Tatăl i-a dat-o.
Când poporul Israel a ajuns la muntele Sinai, națiunea a primit Legea. În Lege, li se poruncea să nu facă nicio lucrare și să se odihnească după șase zile de muncă, iar pentru prima dată această odihnă a fost numită „Sabat”. În acea zi, niciun israelit, nici servitorii lor, nici vreun animal de povară nu trebuiau să facă vreo lucrare de vreun fel. Deci, de vineri după apus până sâmbăta la apus, era odihna de Sabat. Oricine încălca această zi de odihnă, acest Sabat, urma să fie executat. Această odihnă trebuia să sărbătorească răscumpărarea lor din țara Egiptului și să anticipeze restaurarea lor în țara pe care Dumnezeu le-o promisese. Aceste două teme legate de Sabat se defășoară în întreg Vechiul Testament. Dumnezeu își răscumpără poporul și îl aduce la odihnă; Dumnezeu își restaurează creația Sa de sub blestem.
Așadar, Dumnezeu a lucrat timp de șase zile, apoi s-a odihnit. S-a odihnit nu pentru că era obosit sau pentru că avea nevoie din punct de vedere fizic de o zi liberă; El s-a odihnit pentru că lucrarea era terminată. În Legea Mozaică, Israel a primit o zi de odihnă, și totuși ei se odihneau la fiecare șapte zile. Lucrarea lor nu era niciodată terminată. Această odihnă era de asemena legată de intrarea lor în țara promisă, și totuși Israelul de multe ori a încălcat această odihnă, au profanat Sabatul prin idolatrie, nu au ținut Sabatul oprindu-se de la muncă și nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ceea ce a adus consecințe.
Isus a venit, făcând lucrarea pe care Tatăl i-a dat-o să o facă. El făcea lucrarea de răscumpărare și lucrarea de restaurare. El făcea lucrarea de mântuirea a poporului lui Dumnezeu, iar prin acele miracole pe care le făcea El a început lucrarea de scoatere de sub blestem. Isus a mers la cruce, iar moartea Lui acolo a încheiat lucrarea de răscumpărare. Ultimele Sale cuvinte au fost: „S-a isprăvit!” Lucrarea de răscumpărare pe care Dumnezeu i-a dat-o fusese împlinită, fusese încheiată, iar prin înviere Isus într-un fel a intrat în această odihnă, pentru că lucrarea fusese încheiată.
Și totuși cartea Evrei ne spune că rămâne o odihnă de Sabat pentru poporul lui Isus. Care este această odihnă? Autorul cărții Evrei vorbește despre ea. Cum arată viața ta de creștin? Este marcată de o stare de calm, de încredere în Hristos? Ai o credință statornică în Hristos, care te face să te uiți cu speranță înspre cer? Sau este marcată de o stare de lucrare constantă, de alergare constantă, fără să ajungă nicăieri? Este viața ta de creștin în acest fel: „Am crezut ca să pot intra în această odihnă, dar acum, ca Dumnezeu să fie mulțumit cu mine, trebuie să fac toate aceste lucruri?” Autorul vrea să ne încurajeze să ne schimbăm modul în care ne gândim la această odihnă în care am intrat.
Imediat după căderea omului în păcat, Dumenzeu începe din nou să lucreze pentru a duce la îndeplinire lucrarea de mântuire. Această lucrare de mântuire se arată pe parcursul Vechiului Testament, ne este prezentată în narațiunea biblică, ne este descrisă prin modele și ceremonii, și este poate cel mai clar exprimată prin codul levitic. Isus se vede pe El Însuși ca făcând și ducând la îndeplinire, încheind lucrarea pe care Tatăl I-a dat-o.
Dumnezeu a lucrat în Vechiul Testament. Lucrarea Tatălui a fost să pregătească Calea, să pregătească lucrarea lui Isus. Când Isus a venit, a împlinit această lucrare pe care Tatăl i-a dat-o.
Lucrarea de răscumpărare care i-a fost dată lui Isus a fost îndeplinită la cruce. Lucrarea de restaurare a început în timpul lucrării lui Isus pe pământ și continuă până la glorificarea noastră. Trăim într-un „deja și nu încă”. Atunci când credem în Hristos și în lucrarea Lui de răscumpărare, intrăm în această odihnă. Ne întoarcem de la faptele noastre - nu putem intra în Sabat prin faptele noastre, ci intrăm în Sabat prin credință. Ne odihnim în acest Sabat pe care ni l-a dat Isus.
Imaginea Sabatului în creație și în Vechiul Testament ne îndreaptă privirea spre odihna pe care o primim în Hristos prin credință.
Sabatul era un semn, un semn prin care era deosebit poporul lui Dumnezeu. Oricine încălca Sabatul trebuia să fie pedepsit cu moartea. Legământul acesta fusese făcut cu evreii din vremea lui Moise, nu cu părinții lor sau cu patriarhii (Deuteronom 5:3). Ziua de Sabat nu era doar una de odihnă, ci și una în care trebuiau să sărbătorească eliberarea din robia Egiptului. Circumcizia era inclusă în legea lui Moise, dar nu era semnul legământului mozaic.
Ținerea sabatului niciodată nu a fost cerută neamurilor și nicăieri în Biblie nu ne este cineva dintre neamuri prezentat ca fiind condamnat pentru că a încălcat sabatul. Popoarele din jurul Israelului au fost condamnate pentru multe păcate, dar nicăieri în Biblie nu au fost condamnate pentru că nu au ținut sabatul.
Dumnezeu s-a odihnit pentru că munca se terminase. Israel trebuia să se odihnească pentru că era o lucrare care trebuia făcută, iar Isus a venit ca să împlinească această lucrare.
Trebuie să observăm de la început că Dumnezeu nu se odihnește pentru că este obosit. Dumnezeu se odihnește pentru că munca s-a terminat. Odihna a fost în primul rând și în mod principal pentru Dumnezeu - nu pentru Adam și Eva. Această odihnă care apare după 6 zile nu avea de-a face cu ceva fizic. Dumnezeu a făcut acest lucru pentru că munca se încheiase.
După acest episod, odihna și sabatul nu mai apar nicăieri în Geneza. Trebuie să observăm de asemenea că nicăieri, nici măcar în Legea Mozaică, odihna lui Dumnezeu nu este numită Sabat. Pe baza Scripturii, putem concluziona că nimănui nu i s-a poruncit să țină sabatul până la Moise. Nu face parte dintr-o lege naturală, scrisă în inimile oamenilor, nici dintr-o lege orală, transmisă din generație în generație. Oamenii știau că a ucide sau a fura sunt păcate, însă nimănui nu i se spusese că a nu ține ziua de sabat ar fi un păcat.
Isus a venit să facă lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat-o. Când El a sfârșit această lucrare, atunci a început odihna.
În toată Scriptura, după Hristos Însuși, Avraam este unul dintre cei mai semnificativi oameni. Nu mai sunt doi oameni legați unul de celălalt în ceea ce privește „sămânța” lor așa cum sunt Avraam și Hristos. Întreaga istorie a răscumpărării se învârte în jurul lui „Avraam și a seminței sale”. Nu există vreo altă informație care odată cunoscută să ne ajute mai mult să vedem mesajul unificator al răscumpărării prin Domnul nostru Isus Hristos, atât în scripturile Vechiului Testament cât și ale Noului Testament, decât acesta cu privire la promisiunea făcută lui „Avraam și seminței sale” și cu privire la identitatea […]
